Oamenii se nasc ca sa urmeze de cele mai multe ori un traseu dinainte stabilit. Nastere – Botez – Gradinita – Scoala Generala – Liceu – Prima iubire – Primul raport sexual – Facultate – Despartire dramatica – Prima depresie – Prima tentativa (esuata din fasa) de sinucidere – Alte iubiri – Prima slujba – Casatorie – Primul copil – Prima casa – prima masina – Prima boala pe cauza de stres – Prima pensionare – Prima moarte. Cu putin noroc se respecta aceasta ordine, cu mici sau mari variatiuni. Suntem fericiti sa o urmam, atata vreme cat pattern-ul nu deviaza prea rau.
Ce te faci insa atunci cand de pe la primul sir lucrurile incep sa o ia razna. Treci de facultate, faci un copil, te casatoresti, faci o casa si peste doar un an – divortezi. Modelul pe care il bagasei in vizor se duce dracu, planurile de viitor se naruie unul cate unul si ramai agatata in aer ca Coyote dupa ce i-a tras road runner teapa. Nici macar umbreluta inutila nu ai. Vezi haul, inghiti in sec si te arunci. Si pici si pici, sperand ca o sa te prinda si pe tine cineva sau macar ca o sa pici pe ceva necontondent. In plin picaj iti mai trec cateva ganduri prin minte. Bineinteles ca gandurile astea nu sunt cele mai pasnice. Ca pana la urma nu din cauza ta ai ajuns aici. Ai vrea sa urli, sa pedepsesti pe toti care te-au bagat in hau, sa te ridici pe cadavrele lor, sa scoti ochi, sa organizezi orgii in fata vinovatilor, sa bagi scobitori sub unghii, sa dai cu ciocanu in lucruri sfinte, sa trantesti de pamant cu femeia care ti-a luat barbatul, sa spargi cate un lucru drag lui de fiecare data cand mai afli ceva din viata lui post-tine, sa mergi la vrajitoare si arunci blesteme, sa injuri, sa incalci toate cele 10 porunci numai sa iti primesti dreptatea. Pentru ca la asta se rezuma tot. Traiesti o nedreptate. Si orice ai face, nu poti sa iti revendici demnitatea, mandria si noptile de ros unghii ca sa nu izbucnesti in plans. Nici prietenii nu iti pot duce crucea, nici copilul nu te poate salva, nici muzica nu e de ajuns. Si asa se strang in tine toate FRUSTRAILE pana cand...pana cand cazi in haul cel mai hau fara sa stii de ce.
Si aici se nastea scopul acestui colt de net. Un loc de adunat frustrari, ganduri negre, planuri meschine, vorbe de nervi, sudalme, lacrimi. Intrarea e libera, anonimatul asigurat.
No comments:
Post a Comment